Nu-i așa că nu de lene sau frică nu ne apucăm odată să facem acel lucru pe care îl tot amânăm, ci pentru că avem un motiv foarte bun?
Continuăm lista motivelor aparente pentru care nu facem ce ne dorim sau ce am avea nevoie.
Martirismul (Sacrificiul Nobil)
Iată o situație în care ești convins că nu poți face ce îți dorești pentru că ești prea ocupat să ai grijă de alții sau de alte obligații „vitale”.
Când spui „nu am timp de visul meu pentru că trebuie să am grijă de familie/job”, creezi un argument în fața căruia nimeni nu poate riposta fără să pară insensibil. Te folosești nevoile legitime ale celorlalți pentru a-ți construi o închisoare confortabilă. Este mult mai ușor să fii „eroul obosit” care îi salvează pe alții, decât să fii „începătorul nesigur” care riscă să eșueze în propriul proiect.
• Povestea: „Aș face asta, dar familia are nevoie de mine/trebuie să mă ocup de jobul actual pentru că sunt indispensabil.”
Dacă te convingi că totul s-ar prăbuși fără tine, îți oferi o scuză permanentă de a nu pleca la drum. Dar de multe ori, îi privăm pe ceilalți de propria lor creștere (autonomia copiilor, responsabilitatea colegilor) doar pentru a ne păstra noi rolul de „salvator” care ne ocupă tot timpul și ne scutește de confruntarea cu propriile dorințe.
• Realitatea: Te ascunzi în spatele responsabilităților față de alții pentru că îți este groază de foaia albă a propriei tale agende. Este o fugă de libertate deghizată în devotament.
Sacrificiul nobil îți oferă un beneficiu psihologic: te simți o persoană bună. Dacă eșuezi în a-ți îndeplini potențialul, ai justificarea perfectă: „Nu am putut, pentru că m-am dăruit altora”. Această poveste elimină complet sentimentul de vinovăție pe care l-ai avea dacă ai admite pur și simplu că ți-e frică să încerci.
Fatalismul (“Asta-i viața, ce să-i faci?”)
Fatalismul este o poveste în care eșecul este pre-instalat în software-ul tău, deci acțiunea este inutilă.
• Povestea: „Eu pur și simplu nu sunt genul de persoană care să aibă noroc/ disciplină/ talent la asta. Așa sunt eu clădit.”
Povestea lipsei de noroc este extrem de confortabilă. Dacă universul are ceva cu tine, atunci eșecul tău nu mai este o dovadă de incompetență sau de lipsă de efort, ci o confirmare a unei conspirații cosmice. În plus, această poveste îți oferă un statut special. Ești „cel neînțeles” sau „cel urmărit de ghinion”, ceea ce îți atrage atenție și simpatie fără să te oblige la performanță.
• Realitatea: Transformi o trăsătură (sau lipsa unui obicei) într-un destin implacabil ca să nu depui efortul de a te schimba.
Dacă pornești cu ideea că „oricum nu am talent”, eșecul nu te mai doare. L-ai prevăzut, l-ai anunțat, deci nu te mai surprinde și nu îți mai afectează egoul. Preferi să fii „un ratat previzibil” decât „un începător cu potențial” care ar putea descoperi, prin încercare, că pur și simplu nu a muncit destul.
Fatalismul este o anestezie împotriva dezamăgirii.
