Dopamina este adesea denumită „hormonul fericirii”, fiind esențială pentru sistemul de recompensă din creier. El joacă un rol important în motivație, plăcere și reglarea emoțiilor.
Dopamina este produsă și eliberata în momentele de anticipare a recompenselor, stimulează memoria și a procesele cognitive, susținând astfel procesul de învățare.
Și în cazul dopaminei se aplică regula echilibrului: un nivel excesiv sau scăzut de dopamină poate influența negativ comportamentele și poate duce la probleme precum dependențele, depresia și anxietatea.
Dopamina în viața cotidiană
Să ne uităm mai îndeaproape la acest neurohormon atât de menționat în mediile sociale, cărți, și chiar în limbajul nostru cotidian, cel mai adesea cu o conotație negativă.
Dopamina, neurohormonul plăcerii, joacă un rol esențial în multiple funcții ale organismului uman: în plan cognitiv, aceasta stimulează atenția și învățarea, facilitând dezvoltarea rapidă a ramificațiilor neuronale și a conexiunilor cerebrale, ceea ce contribuie lauman: înrea creativității și curiozității.
Pe plan emoțional, dopamina crește atractivitatea și dorința sexuală, influențează modul în care trăim emoțiile pozitive și atracția față de alte persoane.
Comportamental, ne stimulează la acțiune, generând impulsuri care ne mobilizează să ne angajăm în activități și să ne urmărim scopurile.
La nivel corporal, dopamina contribuie la creșterea coordonării și a activității inimii, având un impact direct asupra stării fizice și a excitației.
Dopamina și mecanismele de reglare
Practic, dopamina ne face să simțim plăcere – dar mecanismele noastre interne de reglare duc timp la desensibilizare.
Rămânem cu dorința de a simti plăcerea inițială, o căutăm înercând să mărim nivelul de dopamină, provocând dereglări:
Un nivel excesiv de dopamină are consecințe negative – poate conduce la megalomanie și agresivitate, cu manifestările asociate, de încredere exagerată în sine, megalomanie, comportamente impulsive și agresivitate.
De asemenea, un exces de dopamină poate duce la hiperactivitate și activism extrem, generând o ambiție care poate deveni dăunătoare.
La cealaltă extremă, în contextul bolii Parkinson, de exemplu, nivelul de dopamină scade dramatic, provocând dificultăți în coordonarea mișcărilor și probleme cognitive.
Aspecte terapeutic ale dopaminei
Aspectele terapeutic ale dopaminei sunt semnificative.
Cunoaștem vorba „pofta vine mâncănd”, adică plăcerea vine odată cu activitatea, stimulează secrețiai de dopamină.
După atingerea unui obiectiv și a unui nivel de plăcere, dopamina este inhibată, fiind importantă, astfel, diversificarea activităților pentru a menține satisfacția și excitarea – și a evita desensibilizarea.
Obținerea a ceea ce ne dorim aduce plăcere imediată, menține totodată stimularea dopaminică și motivația de a urmări noi obiective.
Așteptările pozitive contribuie, de asemenea, la crearea unor stări de bine, prin legătura care există dintre anticiparea recompensei și secreția de dopamină.
Dopamina este stimulată de experiențe noi și imprevizibile – sporturile extreme pot fi o modalitate eficientă de a crește excitarea și plăcerea.
Dopamina și experimentarea
Încurajarea experimentării și încercarea de a face lucruri noi este esențială pentru stimularea secreției de dopamină.
Aceasta nu doar îmbunătățește starea mentală, dar contribuie și la dezvoltarea personală prin aducerea diversității și noutății în viața noastră.
Dopamina nu aduce doar plăcere, ci joacă și un rol fundamental în motivație și sănătatea mentală – subliniind importanța echilibrului în activitățile noastre zilnice.
Partea „întunecată” a dopaminei
Pe partea “întunecată” a dopaminei, notăm rolul său în diverse forme de dependență și comportamente nesănătoase.
Acesta este un subiect complex și cu numeroase situații terapeutice.
Dopamina este stimulată de droguri, alcool și țigări, activități care pot conduce la dependență – mediată de dorința de plăcere, sau atenuarea unei dureri fizice sau psihice.
Mecanismul dependenței este legat de stimularea sistemului dopaminergic, unde consumul de droguri determină scăderea receptorilor D2 (=desensibilizare).
Această scădere a receptorilor duce la o rezistență la efectele dopaminergice, făcând ca individul să aibă nevoie de doze din ce în ce mai mari pentru a obține aceeași plăcere, ducând la instalarea dependenței.
Dopamina și jocurile de noroc
Și în cazul jocurilor de noroc, anticiparea recompenselor financiare stimulează sistemul dopaminergic.
Această anticipare poate include chiar și jocuri considerate inofensive, cum ar fi cele de tip slot machine sau blackjack.
Cei care se luptă cu dependența de jocuri de noroc au o așteptare exagerat de optimistă și o gândire magică, care le permite să ignore riscurile și să considere câștigul, chiar și atunci când realitatea sugerează contrariul.
Dependența de jocuri de noroc mai are și particularitatea unui rezultat impredictibil, mulți jucători raportând semnificativă excitația resimțită la căderea zarului, vederea cărților, rezultatelor etc!
Anxietatea și dopamina
Persoanele anxioase, care simt aversiune față de pericol, secretă cortizol – aceasta le determină să aibă gânduri negre și nu se pot bucura de secreția de dopamină.
Anxietatea le împiedică să anticipeze plăcerea asociată cu câștigurile, astfel fiind ferite de dependența de jocuri de noroc.
Dopamina în psihoterapie
În psihoterapie, comportamentele precum workoholismul, consumul de alcool și droguri sunt indicii ale unor experiențe adverse/ nefavorabile din copilărie.
Alcoolul, în special, este un indicator comun al relațiilor dezastruoase și al pierderilor de rol, “ajutând” la evadarea din realitate și încercarea de a face față dificultăților vieții.
Dopamina este asociată și cu infidelitatea, fiind considerată un hormon al căutării plăcerii și satisfacției în relații.
Concluzie
Iată deci cum dopamina, în timp ce este esențială pentru plăcere și motivație, contribuie și la comportamente distructive, dependență.
În cadrul terapeutic este important ca în primul rând să ajutăm persoanele (și familiile acestora, după caz) să înțeleagă mecanismele și să ajungă să-și gestioneze comportamentele de risc.
