Nu-i așa că nu de lene sau frică nu ne apucăm odată să facem acel lucrupe care îl tot amânăm, ci pentru că avem un motiv foarte bun?
Fie că este vorba de depunerea unei hârtii într-un circuit birocratic sau schimbarea locului de muncă, fie că sunt lucruri necesare sau plăcute, pe de o parte ne mobilizăm, pe de alta re-evaluăm situația și mai amânăm momentul.
Explicațiile noastre cele mai solide sunt adesea doar mecanisme de apărare; paravane raționale ridicate în fața propriilor vulnerabilități. Creăm povești și uneori ajungem să le credem cu atâta convingere încât nici nu ne dăm seama că mai există ceva și dincolo de acestea.
Iată câteva exemple posibile:
„Încă-un-pic-ismul”(Procrastinarea prin învățare)
Acesta este scenariul în care crezi că mai ai nevoie de încă un curs, încă o carte sau încă puțină cercetare înainte de a începe. Și ai un alibi perfect: nimeni nu te poate acuza că ești leneș dacă tu citești 500 de pagini pe subiect.
Atunci când spui „mai am nevoie de un curs”, creierul tău primește o doză de dopamină specifică învățării, care mimează progresul. Avem impresia că facem ceva, în direcția bună, fără a diferenția mișcarea (planificare, învățare) de acțiune (aplicare, lansare). Mișcarea te face să te simți ocupat. Acțiunea produce rezultate (și riscul de a eșua).
• Povestea: „Nu sunt încă pregătit, trebuie să mai studiez puțin ca să nu dau greș.”
• Realitatea: În spatele dorinței de a fi „pe deplin pregătit” stă groaza de a fi judecat. Atâta timp cât ești în faza de cercetare, ești în siguranță; ești „în devenire”. În momentul în care acționezi, devii expus.
De fapt, nu cauți expertiză, ci cauți o garanție că nu vei suferi. Dar informația nu este un substitut pentru curaj: cu cât înveți mai mult fără să aplici, cu atât realizezi cât de multe nu știi. Acest lucru, în mod paradoxal, îți scade încrederea în sine în loc să o crească, făcându-te să simți că ai nevoie de… ai ghicit, încă un curs.
„Orizontul mișcător” (Așteptarea alinierii planetelor)
A face Pasul depinde de ceva, există o condiționare externă care să permită acțiunea, schimbarea. Condiție care, de cele mai multe ori, este imposibilă sau extrem de rară. cu cât te apropii mai mult de data stabilită, cu atât ea se îndepărtează mai tare, pentru că viața, prin natura ei, este un flux continuu de evenimente neprevăzute.
• Povestea: „Voi începe proiectul/dieta/afacerea când voi fi mai puțin stresat/când trece luna asta aglomerată/după ce se termină criza.”
Dacă spui „Sunt prea leneș să încep”, te simți vinovat. Dar dacă spui „Sunt atât de stresat la muncă încât nu am energie și pentru asta”, primești compasiune de la ceilalți și, cel mai important, de la tine însuți. Te transformi dintr-un om care amână, într-o „victimă a circumstanțelor”. Iar victimele nu sunt responsabile pentru lipsa lor de acțiune.
• Realitatea: Mereu va apărea „ceva”, iar povestea asta îți oferă un permis de liberă trecere pentru a nu încerca acum.
Când stabilești o condiție externă greu de atins, de fapt îți asiguri liniștea morală. Te simți bine că „ai de gând” să faci lucrul respectiv, dar te simți justificat să nu-l faci acum pentru că „universul nu colaborează”.
