Din primii ani de viață, experimentăm o gamă largă de emoții, iar experiențele traumatice (definite ca evenimente cu o încărcătură emoțională excesivă, pe care copilul nu are capacitatea să le gestioneze) au un impact semnificativ asupra dezvoltării noastre.
„Aceste traume pot varia de la evenimente majore, precum pierderea unei persoane dragi, situații punctuale sau repetate de abuz (fizic și/sau psihic), până la situații aparent minore, dar cu un impact profund. Atenție! trauma nu este cauzată doar despre ce s-a întâmplat, ci și despre ce nu am primit (de ex. hrană, căldură, siguranță, atenție, grijă, iubire)!
Reziliență și reacții la traumă
Copiii au reacții diferite la stres și traume, au grade diferite de reziliență (= capacitatea de a ne reveni după o situație traumatică sau stresantă). Nu ne și nu îi ajută cu nimic să emitem judecăți de genul “ești prea sensibil/ă!”, “nu mai ești bebeluș!”, “fii bărbat!”.
Când suntem în fața unei situații care ne amenință integritatea, psihicul nostru reacționează în cel mai bun mod posibil să ne puna la siguranță – fizică și psihică. A compara gravitatea sau dramatismul situațiilor prin care trecem este atât irelevant, cât și nedrept și invalidant.
Trauma din copilărie și viața adultă
Adulții, foști copii care au trecut prin traume reacționează diferit la stres, relevând dificultăți în gestionarea emoțiilor și a comportamentului. Aceasta îi poate face pe copii și adulți să se simtă vulnerabili, confuzi, izolați.
Nu ne naștem știind să ne gestionăm emoțiile, iar simplul fapt că creștem nu ne face automat inteligenți emoțional. Acest proces se învață: prin modelare — preluând, imitând ceea ce vedem în jur — și prin co-reglare — alături de cineva care ne ajută să ne identificăm, înțegem, exprimăm și să ne integrăm emoțiile.
Emoțiile și perspectiva culturală
Din păcate emoțiile (=”sensibilitate”) sunt considerate niște reziduuri ale inteligenței (=”putere”), și de cele mai multe ori ne dorim să le putem ignora, îngropa, debarasa de ele.
Dar poate ne schimbăm această perspectivă odată cu informațiile aduse de neuroștiințe. Cercetările din ultimii 10-20 de ani de arată că prin crearea unei inflamații la nivelul creierului, trauma poate duce la o dezvoltare anormală a acestuia, afectând nu doar procesarea emoțională, ci și funcții de reglare fundamentale, cum ar fi somnul și respirația!
Modificări neurobiologice
Studiile arată că, în urma unor experiențe traumatice și neurotransmițătorii suferă modificări : nivelul serotoninei, esențial pentru modularea emoțiilor, scade, în timp ce dopamina și testosteronul cresc, pregătind organismul pentru reacții de competitivitate și vigilentă, adesea și pentru agresiune.
Aceste modificări neurologice pot face ca persoanele care au suferit traume să devină extrem de anxioase.
Ele manifestă o atenție excesivă la detalii, iar ambiguitatea din mediu este codată de amigdală direct ca o amenințare. Pentru ei nu există interpretare pozitivă a incertitudinii: dovadă că interpretarea prezentului este influențată de traumele trecutului.
Da, evenimentul (sau evenimentele) s-au întâmplat demult, însă urmările sunt prezente în noi – de multe ori în mod inconștient, nici nu știm de ele, ci doar simțim, intuim că “ceva” ne încurcă.
Memoria traumatică
Prin modificarile corticale persoanele traumatizate au amintirile stocate la nivel senzorio-motor, mai degrabă decât verbal, ceea ce înseamnă că avem reacții automate pe care nu le putem explica rațional.
Impactul asupra sănătății
Această lipsă de reglare emoțională afectează atât percepția și identitatea noastră de sine, cât și sănătatea generală.
Traumele din copilărie au potențialul să influențeze negativ sistemul imunitar, ducând la un risc crescut de probleme de sănătate pe parcursul vieții.
Concluzie
Așadar, experiențele traumatice, extrem de stresante din copilărie au un impact profund asupra dezvoltării individuale.
Este impropriu sa auzim “ei, asta a fost demult, si tu te tot plangi de situatia x sau y” când încercăm să ne facem ordine în minte, să găsim o explicație.
Acea situație, alături de altele, probabil, ne-a influentat dezvoltarea. Și este nevoie să ne întoarcem, virtual, în timp, să intervenim în mod constructiv (prin înțelegere, integrare) pentru a crea un mediu mai sănătos și mai susținător pentru noi și copiii noștri.
