Intuitiv, folosim termenul de “atașament” ca fiind o legatură emoțională și afectivă, iar psihologic are un sens ceva mai complex: este tiparul relațional pe care îl învățăm în primii ani de viață și care ne dictează, adesea inconștient, modul în care ne raportăm la intimitate, încredere și conflicte în relațiile adulte.
Atașamentul (în sens psihologic) nu este doar o simplă relație de iubire sau dependență, ci un sistem, un tipar comportamental care are ca scop principal supraviețuirea și siguranța – fizică și psihică.
Atașamentul nu se referă doar la „a ține la cineva”, ci căutarea apropierii de o figură de atașament (de obicei părintele, în copilărie) în momente de stres, frică sau boală, pentru a obține protecție și alinare (reglare emoțională).
Rolurile esențiale ale atașamentului
Pentru ca o relație să fie considerată de atașament, ea trebuie să îndeplinească două roluri majore: pe de o parte, să reprezinte o bază de siguranță, un punct stabil de la care copilul (sau adultul) pleacă să exploreze lumea, știind că are unde să se întoarcă (“știu că oriunde aș merge, orice aș face mă pot intoarce la mama/tata/soț/soție etc).
Pe de altă parte, să fie un refugiu de siguranță, adică un ”loc”/persoană la care te întorci pentru confort și liniștire atunci când ești speriat sau copleșit.
Atașamentul și dezvoltarea copilului
Atașamentul joacă un rol esențial în dezvoltarea emoțională și socială în perioada copilăriei.
Tipologia și calitatea atașamentului creat în relația cu persoanele cele mai importante au efecte pe termen lung asupra comportamentului, relațiilor cu ceilalți și a sănătății mentale.
Un atașament sigur (adică în cadrul căruia știu că, de exemplu, mama este acolo, pot explora și mă pot întoarce oricând la ea, sau vine când o strig) creează un sentiment de securitate și încredere și în raport cu ceilalți.
Acest tip de atașament permite dezvoltarea unui echilibru emoțional, este baza relației de interdependență dintre copil și figura de atașament – învățăm că putem depinde de cei din jur, și în egală măsură să ne dezvoltăm / manifesta independența.
Explorare, identitate și relaționare
Calitatea atașamentului influențează modul în care copilul integrează informația și interacționează cu mediul înconjurător.
Un atașament sigur va încuraja curiozitatea și deschiderea în jocurile de explorare, copilul va fi mai predispus să își lărgească zona de confort explorând lumea din jur îmbogățindu-se cu experiențe noi.
De asemenea, atașamentul influențează curajul de a iniția dialoguri și comunicări cu ceilalți. și stă la baza conștiinței de sine și identității individului.
O identitate de sine sănătoasă include recunoașterea valorii proprii, a limitelor și a capacității de a cere ajutor.
Atașamentul nesigur
Pe de altă parte, un atașament nesigur se crează în condiții de suferință, stres prelungit, traume și va afecta capacitățile descrise.
De exemplu: experiențele traumatice pot duce la o hipervigilență și o stare constantă de alertă, generând o nevoie acută de previzibiltate și control în relațiile cu ceilalți.
Putem deveni reticenți în a explora noi medii sau a interacționa cu alții, temându-se de respingere sau suferință.
Modelul al lumii pe care-l construim în bazat experiențelor dificile poate duce la dificultăți în stabilirea unor relații satisfacătoare și la o percepție distorsionată a mediului înconjurător.
Atașamentul ca fundament
Putem spune că atașamentul ca fiind „fundamentul siguranței noastre emoționale”, tiparul relațional pe care îl învățăm în primii ani de viață și care ne dictează, adesea inconștient, modul în care ne raportăm la intimitate, încredere și conflicte în relațiile adulte.
Este o parte relevantă în psihoterapia adulților – atașamentul format în copilărie creează o „hartă mentală” (un șablon) despre cum sunt eu? (Merit să fiu iubit? Sunt valoros?) și cum sunt ceilalți? (Sunt disponibili? Sunt de încredere? Mă vor răni?)
